Lungul drum al zilei către noapte este textul pe care l-am ales pentru proiectul scenografic de licență. Acțiunea e simplă, se petrece în totalitate în casa familiei Tyrone, într-o perioadă de doar 24h, cu foarte puține schimbări de situație. Totul se rezumă la dialog, la tipul de personaje, la trecutul și destinul acestora, “o mărturisire îmbrăcată în ficțiune, o poveste despre patru oameni bântuiți de trecut, de prezent, de ei înșiși.”. Este un text personal despre familia autorului, care a devenit personal și pentru mine, simțind nevoia să transform scenografic problemele familiei din ceva foarte particular, în general, valabil în orice casă în orice perioadă.

​

În conceptul scenografic, abordând simbolistic această idee a casei, a spațiului intim pe care îi oferă cei patru pereți pe care îi numim “acasă”, poziționarea lor în scenă, într-un mod destrămat, nefuncțional și în esență asamblată greșit, face referire la familia Tyrone. La modul în care, chiar dacă sunt o familie, prin numele pe care îl poartă, sunt o familie destrămată, în același mod prin care casa nu este mai mult decât o iluzie a unei case, o construcție descompusă în elemente individuale. Întregul concept stă la baza replicii lui Mary din actul II, scenă I în care spune foarte clar ce înseamnă această casă pentru ea și pentru soțul ei: “Of, m-am săturat să mă prefac că ăsta e un cămin adevărat.”; “Nu a fost niciodată un cămin. Într-un cămin adevărat nu te simți niciodată singur.”